Home
Gândirea critică
O definiție unanim acceptată a ceea ce presupune gândirea critică este greu de găsit. În esență, ea desemnează un proces mental de analizare și interpretare a informației care ne parvine prin limbaj natural, eminamente propozițional, și care permite reflecția asupra adevărului unor enunțuri, a întemeierii lor și a modului în care acestea ne ghidează convingerile și modul de acțiune.
Gândirea critică se poate specializa la nivelul oricărei discipline sau domeniu în care este aplicată, motiv pentru care se poate vorbi despre o varietate de itemi adaptați specificului profilului examenelor de admitere în domenii ca drept, filosofie, psihologie, arhitectură, justiție, aviație etc, iar Centrul nostru oferă o pregătire adecvată examenului la care se raportează.
Raționamentul logic și gândirea critică așa cum sunt ele abordate în cadrul probelor din plaja de examene naționale și nu numai vizează competențe care se exersează și se cultivă prin antrenament și familiarizarea cu tehnici și algoritmi de lucru ce oferă garanția acurateții răspunsurilor și optimizează timpul de rezolvare.
Centrul Educațional Raționamente oferă candidaților pregătire teoretică, practică și antrenament cu un profesor de logică, gândire critică și argumentare, cu experiență vastă în examenele naționale și internaționale.
Tipologia itemilor prezenți la acest gen de examene arată că aceștia nu sunt reductibili la specificul unor teste de inteligență curente care urmăresc îndeosebi aptitudini de gândire native sau, mai exact, inteligența ca aptitudine generală, ci deprinderi cognitive care se bazează pe înțelegere și rezolvare de probleme logice, ceea ce presupune însușirea unor metode si strategii de rezolvare vizând abilități precum:
Centru nostru dă posibilitatea candidaților să beneficieze de o pregătire teoretică, practică și de antrenament cu profesor de logică, gândire critică și argumentare, cu o vastă experiență în pregătirea cu succes a examenelor de profil din arhitectura examenelor naționale și internaționale.
Filosofia care se află în spatele acestei pregătiri are ca scop exersarea unei varietăți cât mai largi de itemi prezenți la diferite examene de profil, astfel încât candidații sa își însușească o experiență de lucru care să le permită rezolvarea corectă și rapidă a oricăror tipuri de itemi în condițiile de presiune pe care un astfel de examen contratimp le presupune.
De la această pregătire vom pleca mai antrenați mental și mai încrezători în capacitățile noastre cognitive și de gândire logică care vor fi activate și antrenate pentru examenul specific pe care îl susținem și care le evaluează.
Toate testele de gândire critică/raționament logic/cognitiv sunt preluate de pe site-uri publice,cărți publicate și accesibile celor interesați, fiind materiale oferite de autori spre exercițiu sau date deja la examene de profil. De asemenea, Centrul nostru utilizează și materiale aflate sub protecția dreptului de autor, însă sunt oferite candidaților cu care lucram cu titlu eminamente gratuit, nefiind sub nicio formă grevate de vreun aspect comercial.